La Chișinău a început cel mai mare eveniment economic din țară – ”Moldova Business Week 2016”. Evenimentul cuprinde o serie de conferințe și forumuri pentru cei 300 de oameni de afacere, investitori și exportatori, anunță Agora.md.

La această ediție organizatorii au încercat să schimbe formatul și să introducă mai multe exerciții practice, lucruri care vor fi utile când sunt puse pe de o parte problemele și pe de altă parte soluțiile, subliniat Ministrul Economiei, Octavian Calmîc.

„Vrem să stimulăm dezvoltarea relațiile dintre oamenii de afaceri atât din țară, cât și de peste hotare. De aceea ne propunem ca asemenea evenimente să fie multiplicate în diferite regiuni ale țării, inclusiv în UTA Găgăuzia, unde vom prezenta acele instrumente benefice mediului de afaceri. Cel mai întrebat subiect este accesul la finanțare. Vom continua să implementăm pe viitor diferite reforme investiționale”, a declarat în cadrul evenimentului de astăzi Octavian Calmîc.

La eveniment a fost prezent și prim-ministrul Pavel Filip. În deschiderea forumului, el a menționat că săptămâna de afaceri este un eveniment la care personal ține foarte mult și va fi inclus pe agenda prioritară pentru următorii ani.

„În această săptămână încercăm să atragem atenția asupra mediului de afaceri. Practic, punem Moldova pe harta investitorilor internaționali. La acest eveniment vom fi gata să răspundem pentru neajunsurile și eșecurile din domeniu, vom apropia mai multe proiecte și resurse, oportunități și riscuri, așteptări și neajunsuri”, a declarat Filip.

Tot în cadrul acestui forum vor fi prezentate sectoarele prioritare ale economiei Republicii Moldova conform Strategiei Naţionale de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului pentru perioada 2016 – 2020.

Evenimentul este la cea de-a a III-a ediție și se va și se va desfășura în perioada  4-7 octombrie la Palatul Republicii.