Serviciul de Informaţii şi Securitate, de comun cu Serviciul Vamal şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, au destructurat o grupare internaţională, specializată în contrabandă cu ţigarete în proporţii deosebit de mari.

În cadrul operaţiunii au fost depistate, pe teritoriul unui depozit de materiale de construcţii din Capitală, peste 2 milioane de ţigarete, fără timbre de acciz. Potrivit primelor estimări, valoarea mărfurilor depistate se cifrează la suma de aproximativ un milion de lei, iar în spaţiul comunitar ar fi generat un profit de peste 100 000 de euro.

Reţinerea a avut loc ieri, 5 ianuarie a.c., urmare a verificării unor informaţii operative deţinute de către serviciile specializate ale SIS şi Serviciului Vamal privind activitatea de contrabandă cu produse de tutungerie desfăşurată de către un grup infracţional care operează la nivel internaţional.

Operaţiunea s-a soldat cu percheziţii la mai multe adrese din ţară, în rezultatul cărora a fost reţinut un presupus membru al grupării, un locuitor al municipiului Chişinău, în vârstă de 44 de ani.

Pe acest caz a fost iniţiat un dosar penal în baza art. 248 alin.(5) lit. b,d) Cod penal, în cadrul căruia sunt întreprinse acţiuni investigative în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi atragerii acestora la răspundere penală.