Creșterea economiei naționale, a salariilor, indexarea pensiilor și mărirea îndemnizațiilor. Sunt doar câteva din realizările făcute de PDM în perioada de când este la guvernare. Liderul formațiunii, Vlad Plahotniuc, a tras bilanțul activității PDM și și-a anunțat prioritățile pentru viitorul apropiat într-un interviu pentru portalul Tribuna. În același timp, Plahotniuc spune că nu este interesat momentan de subiectul alegerilor, iar preocuparea sa este asigurarea activității normale a Guvernului și realizarea reformelor planificate.
„Economia naţională a crescut cu circa 4% în 2017, iar acest rezultat bun s-a reflectat direct în creşterea veniturilor oamenilor. Salariile au crescut cu circa 11% (e vorba de media salariilor, din sectorul de stat şi cel privat), pensiile au fost indexate cu 10% şi, de asemenea s-au majorat diverse categorii de indemnizaţii şi forme de sprijin (indemnizaţiile pentru creşterea copiilor, bursele pentru studenţi, indemnizaţiile pentru medicii şi cadrele medicale care merg să lucreze la sate). Creşterea economică a însemnat şi deschiderea de noi întreprinderi şi crearea de noi locuri de muncă. Investitorii străini au continuat să vină, văzând că partenerii de dezvoltare au încredere în evoluţiile din Moldova, dar şi în măsurile pro-business luate de către guvernare”, declară Partidul Democrat.
Liderul PDM atrage atenția și asupra schimbării de atitudine a guvernării față de nevoile cetățenilor. ”Dar ceea ce aş dori să ştie oamenii, în primul rând, este că guvernarea a început să lucreze serios la o schimbare de atitudine, la o implicare mai directă în problemele lor. Rezultatele se vor vedea şi mai clar în anul următor”, a spus Vlad Plahotniuc.
Întrebat dacă odată cu adoptarea votului mixt nu își dorește să candideze pentru mandat de deputat, Plahotniuc spune că sunt subiecte mai importante pe care să se concentreze.
„Acum prioritatea mea este ca, împreună cu PDM şi colegii de Coaliţie, să ajutăm Guvernul să obţină cât mai multe rezultate pentru oameni, să facă reformele necesare. Alegerile sunt departe, nu mă preocupă acum acest subiect”, subliniază Vlad Plahotniuc.