Viceministrul Apărării Gheorghe Galbura a avut o întrevedere cu ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Artur Michalski, care l-a prezentat pe noul ataşat militar al Poloniei în ţara noastră, comandorul Radoslaw Malicki.

Oficialii au  discutat despre stadiul actual al relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi Polonia în domeniul militar, precum şi perspectivele colaborării dintre armatele celor două state.

Gheorghe Galbura l-a felicitat pe comandorul Radoslaw Malicki cu prilejul desemnării în calitate de ataşat militar în Republica Moldova şi s-a arătat convins că numirea sa va impulsiona relaţiile militare bilaterale.

Comandorul Radoslaw Malicki a afirmat că pentru el este un privilegiu să deţină funcţia de ataşat militar în Republica Moldova şi a dat asigurări că va contribui la desfăşurarea activităţilor care vor dinamiza cooperarea bilaterală.

De menţionat că acordul privind colaborarea militară moldo-poloneză a fost semnat la 27 octombrie 1998 la Varşovia.