Premierul Pavel Filip susține că Guvernul şi Parlamentul au reuşit să facă în câteva luni de zile, cât alte guvernări în patru ani, menționînd că în relația cu UE s-a realizat la termen foaia de parcurs, iar acest lucru a dus la deblocarea finanţării externe. Într-un interviu pentru IPN, șeful cabinetului de miniștri a amintit de decizia Guvernului României de a debloca creditul de 150 de milioane de euro, menționând că țara noastră este partener care se ţine de cuvânt şi care arată că merită să fie sprijinită cu toată puterea de UE şi SUA.

„Acordul cu FMI, negociat tot de acest Guvern, ne va aduce şi el deblocarea finanţărilor europene, posibilitatea ieşirii pe pieţele internaţionale şi mai multă determinare în implementarea Acordului de Asociere. Suntem, deci, într-un moment foarte bun, un moment al încrederii şi susţinerii, în relaţiile noastre cu partenerii europeni, iar acest lucru este doar în beneficiul ţării noastre, pentru că asta înseamnă bani şi expertiză pentru dezvoltarea ţării noastre. Moldova nu mai este o problemă, ci un partener care își ţine cuvântul şi care arată că merită să fie sprijinită cu toată puterea de UE şi SUA”, a declarat Pavel Filip.

Oficialul moldovean mai afirmă că autoritățile de la Chișinău sunt determinate şi mai departe să avanseze cu seriozitate în drumul  către UE, iar în relaţia cu partenerii externi şi cu cetăţenii își doresc să fie judecaţi după fapte. „Vreau un Guvern chiar mai activ în ducerea la îndeplinire a reformelor, pentru că vreau impact cât mai puternic şi pozitiv în viaţa de zi cu zi a fiecărui moldovean”, a subliniat premierul.

Întrebat despre prioritățile relației cu Vestul, Pavel Filip a declarat că speră ca acestea să avanseze pe calea cooperării economice şi pe cea a dialogului politic normal dintre statele noastre, lucru care a fost discutat inclusiv în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul rus Dmitri Medvedev, la Bişkek.

„Avem nevoie să depăşim barierele care mai există în relaţiile noastre comerciale. Şi cred că a venit timpul să construim aceste relaţii pe principii de corectitudine şi pragmatism, în avantajul ambelor state. Bineînţeles, opţiunea pentru Europa trebuie bine înţeleasă şi respectată de prietenii noştri de la Moscova”, a conchis el.