Republica Moldova rămâne ferm determinată în realizarea reformelor și a Acordului de Asociere RM-UE. Declarația a fost făcută astăzi de Prim-ministrul Pavel Filip, în cadrul ședinței plenare a celui de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic (PaE).

Premierul a spus că autoritățile de la Chișinău în colaborare cu Uniunea Europeană se concentrează pe identificarea noilor surse de creștere economică prin stimularea businessului mic și mijlociu și atragerea investițiilor. Totodată, în plan multilateral și regional, Republica Moldova mizează pe inițiative precum reducerea tarifelor pentru roaming și armonizarea piețelor digitale, modernizarea rețelelor de transport, dar și implementarea proiectelor de interconectare energetică.

Prim-ministrul a menționat că inițiativa Parteneriatului este una de succes, iar Summitul de astăzi este o oportunitate bună pentru a aprecia realizările obținute și a stabili prioritățile de viitor. În context, șeful Executivului a precizat că este esenţial ca PaE să-și recapete importanța și încărcătura politică care i s-a atribuit la etapa inițială și să genereze noi proiecte, , a relatat pentru Moldpres Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

„Este important să aducem un suflu nou, să gândim strategic, să avem curajul să ne propunem obiective mai mari. Și este firesc să ne dorim ca fiecare Summit să fie un pas înainte, iar abordările vizionare să prevaleze asupra calculelor de moment”, a declarat Pavel Filip.

În același timp, Prim-ministrul a făcut un apel către oficialii europeni să mențină angajamentul politic și implicarea practică în relațiile cu vecinii estici. „Pentru noi este o perioadă critică, perioadă a reformelor dificile și a deciziilor nepopulare. O prezență vizibilă a UE în regiunea noastră este crucială. Cred că vecinătatea estică rămâne cel mai fertil teren unde implicarea Uniunii Europene, bazată pe principiile, valorile și bunele practici europene poate să dea o roadă bogată”, a subliniat Premierul.

În context, șeful Cabinetului de miniștri a specificat că mesajele pozitive din partea țărilor UE mobilizează autoritățile din statele PaE să progreseze în implementarea reformelor: „Viitorul european al cetățenilor noștri este proiectul nostru de țară. Este important să gândim în termeni de aspirații și perspective europene”.

Totodată, Prim-ministrul a menționat că Republica Moldova privește situaţia cât se poate de realist şi pragmatic. „Avem de îndeplinit încă multe „teme pentru acasă” la capitolul consolidării democraţiei şi statului de drept, promovării reformelor sociale şi economice. Pe lângă aceste procese complexe trebuie să punem accent pe iniţiative care vor aduce rezultate tangibile şi concrete. În ultima instanţă, principalul beneficiar, dar şi evaluator al transformărilor pe care le desfăşurăm este cetăţeanul”, a punctat Pavel Filip.

În finalul mesajului său, Premierul a subliniat: „Rămânem atașați valorilor democrației și ale statului de drept. Suntem determinați să parcurgem toate etapele drumului european”.