Alina Russu, președintele nou-ales al Comisiei Electorale Centrale, le solicită membrilor instituției să-și facă publice declarațiile de avere și de interese. Asta chiar dacă legislația prevede că doar membrii cu titlu permanent sunt obligați să depună declarațiile de avere, comunică 24h.MD.

Solicitarea urmează a fi înaintată la ședința extraordinară de astăzi a Comisiei. Potrivit Alinei Russu, în așa fel, va fi asigurată transparența instituției.

„Noi considerăm imperios ca toți membrii CEC să facă acest lucru deschis, ca să demonstrăm încă o dată că suntem transparenți, deschiși și că ne conducem de principiul legalității”, a declarat Alina Russu, în cadrul unor dezbateri publice.

Totodată, șefa CEC a menționat că a cerut Comisiei juridice a Parlamentului să facă publice avizele consultative emise de Serviciul de Informații și Securitate în privința fiecărui membru al Comisiei.

„Toți au fost de acord că este judicioasă publicarea acestor informații, doar că noi nu dispunem de aceste documente. Sper că avizele au fost pozitive, altfel nu era posibilă numirea noastră în această funcție”, a precizat Alina Russu.