Prețul la pâine și produse de panificație nu va fi majorat. Asigurările vin din partea directorului celui mai mare combinat de panificație din țară, Boris Andros. Întreprinderea a fost vizitată, astăzi, de către ministrul Agriculturii, Ion Perju, care a discutat cu administrația combinatului.

„Avem contracte cu furnizorii de făină vom fi asigurați pe deplin pentru a avea cu ce munci. Stocurile sunt disponibile, conform contractelor prețul pentru făină nu va fi majorat respectiv nici la pâine și produsele din panificație nu vor fi modificate prețurile”, a explicat Andros.

Totodată, managerul fabricii de panificație a dat asigurări că în stocuri este suficientă făină, iar fabrica lucrează 24 de ore pentru a asigura populația cu cantitatea necesară de pâine.