Guvernul aduce o nouă veste bună pentru cetățeni! Primele 10 ambulanțe, din cele 69 procurate, au ajuns deja în țară. Asta după ce, în acest an, Guvernul a alocat 273 de milioane de lei pentru cumpărarea a încă 168 de ambulante.

Celelalte 59 de vehicule vor fi livrate până la sfârșitul lunii mai. Ambulanțele vor fi repartizate în 32 de puncte medicale de urgență prespitalicească, unde gradul de uzură a autosanitarelor este de peste 90%, din zonele Centru, Nord, Sud și Găgăuzia.

Vehiculele de transport sanitar sunt de producție rusească și corespund standardelor internaționale în domeniu, iar aparatajul medical din dotare permite acordarea asistenţei medicale de urgenţă la cel mai înalt nivel.

Guvernul declară că odată cu reînoirea parcului de ambulanțe a asistenței medicale de urgență va creşte capacitatea de intervenţie a Serviciului de Asistenţă Medicală Urgentă și va spori calitatea și rapiditatea serviciilor medicale acordate pacienților.

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească oferă servicii medicale de urgență în mod gratuit și în regim non stop.