Angajații din domeniul Educației anunță patru zile de proteste la mijlocul lunii ianuarie. Motivele acțiunii de protest sunt salariile mizere, pe care aceștia le califică fiind sub nivelul minimului de existență.

Potrivit deciziei Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei, protestele se vor desfășura în perioada 17-20 ianuarie 2017. Cadrele didactice vor picheta clădirea Guvernului și a Parlamentului.

Membrii Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei solicită solidarizarea centrelor sindicale național-ramurale din cadrul Consiliului Național al Sindicatelor din Moldova cu protestatarii.