Şi la București, în faţa Ambasadei Statelor Unite în România a avut loc o acţiune de protest similară cu cea de la Chișinău față de declarațiile Ambasadorului SUA în Republica Moldova privind relațiile dintre cele două țări.

Câteva zeci de bucureşteni au participat la protest pe care ei l-au numit cu alte cuvinte “O colectă de carte” pentru că vor să trimită aceste cărţi de istorie care se strâng aici la fântâna de la Universitate, prin curier, la Chișinău în Republica Moldova în faţa ambasadei americane.

Organizatorii speră că aceste cărţi vor ajunge la ambasadorul James Pettit la Chișinău, după cum a anunțat liderul Platformei unioniste Acțiunea 2012 Eugen Simion.

Declarațiile ambasadorului Statelor Unite la Chişinău, James Pettit potrivit cărora Republica Moldova “trebuie să rămână un stat independent, iar Unirea cu România nu este o alegere practică”, au provocat reacții și printre politicienii de pe ambele maluri ale Prutului.