Parlamentul European a votat amendamentul ce prevede acordarea unor sume mai mari de bani în 2017 pentru trei țări. Este vorba despre Republica Moldova, Ucraina și Georgia.

Un amendament în acest sens a fost propus de europarlamentarul român, Siegfried Mureşan.

„Aceste trei țări sunt țări care și-au asumat o apropiere de Uniunea Europeană, ei fac eforturi de apropiere și cred că UE trebuie să ofere o mână de ajutor. Am cerut ca să fie sporite fondurile din bugetul UE pentru anul viitor. Vestea bună este că acest amendament a trecut. Astfel, Comisia Europeană când va discuta bugetul la sfârșitul lunii iunie va trebuie să țină cont de acest amendament”, a declarat europarlamentarul român Siegfried Mureşan.

Potrivit oficialului, amendamentul a fost susținut de către liberalii europani și conservatori, s-au opus doar socialiștii.