Se confirmă că PLDM și PAS sunt partide înrudite politic. Astfel reprezentanții Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au comentat acuzațiile aduse de către fostul lider PLDM, Vlad Filat, transmite Pro TV Chișinău.

“Se întâmplă ceea ce era de așteptat. Se confirmă că PLDM și PAS sunt partide înrudite politic, majoritatea candidaților la funcția de deputat pe listele PAS au afiliere strânsă cu partidul lui Filat in trecut, iar azi Vlad Filat întoarce datoria către Maia Sandu, pentru eliberarea sa din închisoare”, au declarat reprezentanții Blocului.

Amintim că astăzi fostul președinte al PLDM, Vlad Filat, a declarat că în spatele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-ar afla Vlad Plahotniuc. Totodată, Filat și-a arătat susținerea pentru PAS și Maia Sandu.