Compania „Trans Cargo Terminal”, parte a Grupului Trans-Oil (TOG), își dublează capacitățile de export a cerealelor prin Portul Internațional Liber Giurgiulești. În acest sens, astăzi a avut loc ceremonia de finalizare a proiectului de extindere a terminalului de export de cereale, la care a participat și ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Realizarea proiectului dat transformă „Trans Cargo Terminal” SRL în cel mai operațional agent economic din regiune privind capacitățile de încărcarea a navelor cu cereale: peste 1000 tone pe oră pentru navele maritime și până la 8000 tone pentru barjele fluviale.
Prezent la inaugurare, președintele TOG, Vaja Jhashi, a menționat că datorită acestor investiții vor crește substanțial capacitățile și va exista posibilitatea de a fi atrași noi clienți.
„Datorită creșterii substanțiale a capacităților avem posibilitatea de a atrage clienți noi și, în același timp, de a permite grupului nostru de companii și clienților deja existenți, să mărească volumele destinate transbordării. Proiectul de extindere a constat în construcția unei dane adiționale cu ieșirea spre Dunăre, a unui siloz cu capacitatea de stocare de 12.000 de tone, a unui debarcader cu adâncimea corespunzătoare, precum și în instalarea echipamentului de încărcare de înaltă capacitate”, a spus Vaja Jhashi.
El a precizat că pentru realizarea acestui proiect au fost investiți aproximativ 6 milioane de dolari, fiind create și 30 de locuri de muncă permanente adiționale.
Thomas Moser, Directorul General al Societății Danube Logistics SRL – companie ce operează și administrează Portul Internațional Liber Giurgiulești, de asemenea a apreciat noile investiții și a accentuat rezultatele acestora. „Felicităm compania Trans Cargo Terminal cu ocazia extinderii terminalului cerealier. Capacitățile sporite vor asigura de acum încolo, ca majoritatea exporturilor de produse cerealiere moldovenești către piețele internaționale să se producă direct din Republica Moldova”, a spus Thomas Moser.
La rândul său, ministrul Economiei și Comerțului, Octavian Calmâc, s-a arătat impresionat de modul în care s-a dezvoltat infrastructura Portului Giurgiulești. „Sunt convins că acum 11 ani, când discutam despre dezvoltarea acestui acest port, erau foarte puțini optimiști. Nu doar investitorii și rezidenții, dar chiar și noi eram destul de pesimiști pentru că pe de o parte era problema de infrastructură, pe de altă parte de finanțe. Dar am găsit cu sprijinul instituțiilor financiare internaționale să dezvoltăm această infrastructură”, a declarat oficialul.
De asemenea, ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, a arătat că proiectul de extindere a terminalului de export cerealier finalizat de Compania Trans Cargo Terminal va contribui la dezvoltarea ramurii cerealiere.
Precizăm că în primele zece luni ale anului curent, 11 companii autohtone au exportat prin intermediul Portului Internațional Liber Giurgiulești peste 60 mii tone de cereale, preponderent în Malaezia, Myanmar și Indonezia.