Și în acest an, Republica Moldova va trece la ora de iarnă, deși au existat propuneri să se renunțe la schimbarea orei.

O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința de Guvern de astăzi. Miniștrii au decis să păstreze practica veche de schimbare a orei în acest an, întrucât la nivelul Uniunii Europene încă se mai poartă discuții despre renunțarea la schimbarea sezonieră a orei.

„Anul acesta în UE va fi aplicată practica altor ani: adică vom trece la ora de iarnă. Noi credem că trebuie să ne racordăm la aceleași practici cu cele din UE. Asta înseamnă că anul acesta, iarăși, vom schimba ora la cea de iarnă”, a declarat prim-ministrul Natalia Gavriliță.