Patru indivizi au fost încătușați în stradă în timp ce consumau alcool lângă un automobil.

Poliţia Capitalei a fost informată recent despre un grup de persoane ce manifestau comportament agresiv şi consumau băuturi alcoolice în stradă. Incidentul a avut loc în jurul orei 23.00, pe o stradă din sectorul Buiucani. La faţa locului a intervenit imediat un echipaj mobil al Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, pentru documentarea tuturor circumsatnţelor.

Poliţiştii au surprins patru indivizi, consumând băuturi alcoolice lângă un automobil de model “Audi”, parcat pe marginea carosabilului. La cerinţele legale ale poliţiştilor de a se prezenta şi de a oferi explicaţii, indivizii au devenit agresivi în declaraţii, comportându-se neadecvat. Echipajul 902 a solicitat intervenţia echipei mobile din cadrul Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger” a IGP, pentru a fi reţinuţi şi escortaţi la Inspectorat.

Aceştia s-au dovedit a fi originari din raioanele Ialoveni, Anenii-Noi, Criuleni şi Străşeni, cu vârstele cuprinse între 28 ani şi 34 ani, dinre care doi, anterior fiind jduecaţi pentru infracţiuni patrimoniale. Indivizii vor fi documentaţi şi sancţionaţi pentru nesubordonarea cu reavoinţă dispoziţiei sau cererii legitime a colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept.