Circa 180 de indicatoare rutiere instalate ilegal, fără acordul autorităților, au fost descoperite de angajații Inspectoratului Național de Patrulare (INP) în comun cu reprezentanții Primăriei Chișinău, informează 24h.MD.

Astfel, indicatoarele rutiere instalate în apropierea mai multor blocuri de locuit în raza municipiului Chișinău urmează să fie demontate. Informația a fost comunicată astăzi, de șeful interimar al întreprinderii municipale „Exdrupo”, Ștefan Racu, în cadrul ședinței operative a Primăriei.

„Circa 180 de indicatoare au fost instalate fără coordonarea cu autoritățile locale. Aceste indicatoare blochează circulația normală și sporesc riscul de accidente rutiere”, a declarat funcționarul.

 În cele mai dese cazuri locatarii instalează indicatoare „Staționarea interzisă” și „Parcarea interzisă”. În prezent, are loc demontarea indicatoarelor instalate ilegal, depistate de angajații Primăriei, iar ulterior vor fi demontate și indicatoarele depistate de inspectorii INP.

Pe cazurile depistării indicatoarelor rutiere ilegale au fost întocmite procese verbale.