Comisia de selectare a reprezentanţilor societăţii civile în Consiliul de Integritate al Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI) a desfăşurat astăzi interviurile cu şase din participanţi admişi la concurs, iar cel de-a şaptelea candidat a solicitat amânarea interviului pentru marţi, 27 decembrie, transmite trm.md.
„Tatiana Pașcovschi, ofițer de comunicare la Asociația obștească „Promo-Lex”, a informat că, din motive obiective, nu se poate prezenta astăzi la ședință și a rugat să fie amânată examinarea candidaturii ei pentru mâine”, a spus viceministrul Justiției, Anatolie Munteanu, potrivit unui comunicat emis de instituție.
Marți, comisia va examina candidații prin prisma a patru module de apreciere: motivația, experiența, cunoștințele teoretice și abilitățile în domeniul integrității.
Ulterior, va pronunța o decizie. Cei doi câștigători din partea societății civile vor fi aleși în funcție de punctajul acumulat de la fiecare membru al comisiei.
Până în prezent, și-au delegat reprezentanții Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) – Victor Micu, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) – Mircea Roșioru, Congresul Autorităților Locale (CALM) – Viorel Rusu. Parlamentul l-a selectat prin concurs public pe Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO), aprobat de Legislativ pe 22 decembrie. Potrivit Legii, urmează să fie desemnat un reprezentant și din partea Guvernului.
Toți membrii în Consiliul de Integritate al ANI sunt desemnați pentru un mandat de cinci ani.