Poliţiştii sectorului Buiucani ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au reţinut un individ de 22 ani, originar din raionul Teleneşti, pentru că ar fi comis un şir de escrocherii, lăsând victimele fără telefoane mobile. Astfel, pe parcursul lunii iulie curent, la Inspectoratul de Poliţie al sectorului Buiucani s-au adresat trei persoane după ajutor, comunicând că, ar fi devenit victimele unui escroc.

Potrivit informaţiilor prezentate, poliţiştii au stabilit că, bănuitul se apropia de potenţiala victimă şi îi cerea telefonul mobil pentru a efectua un apel, după care fugea într-o direcţie necunoscută. Conform acestei scheme, individul ar fi adus pagube materiale celor trei victime în sumă de peste 17 000 lei.

În cadrul audierilor bănuitul şi-ar fi recunoscut acţiunile criminale, fiind reţinut pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău. Conform legislaţiei în vigoare el este cercetat penal pentru escrocherie şi riscă amendă în mărime de la 17 000 lei la 27 000 lei sau închisoare de la 2 la 6 ani,

Telefoanele  ar fi fost vândute de către bănuit imediat după ce le obţinea de la victime.