Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte român Traian Băsescu, a fost condamnat în primă instanţă la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, comunică 24h.MD.

Decizia a fost pronunțată de judecătorii Curţii de Apel Constanţa. Totodată, magistraţii au dispus ca şi Marian Căpăţână să îşi execute condamnarea, în acelaşi dosar, de trei ani de detenţie pentru complicitate la trafic de influenţă. Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au mai dispus confiscarea de la Marian Căpăţână a sumei de 265.000 de euro, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data efectuării plăţii, şi ridicarea sechestrului asigurator instituit în 2014 asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Mircea Băsescu, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie — Secţia de Combatere a Corupţiei.

Conform Curţii de Apel, instanţa înlătură din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind confiscarea specială a sumei de 265.000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR, de la data efectuării plăţii, de la inculpatul Băsescu Mircea.

amintim că Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la trafic de influenţă, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a început derularea procesului. După ce au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu şi, ulterior, cu controlul judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în cauză, cu scopul de a obţine o hotărâre favorabilă: fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.