Directorul General al Vămii, Vitalie Vrabie a avut astăzi o întrevedere cu Șeful Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina, Andrew Tesoriere, în cadrul căreia au fost stabilite prioritățile de colaborare în contextul stabilirii noului format de funcționare a Misiunii după prelungirea mandatului, informează 24H.MD.

În perspectivă, activitatea Misiunii va fi concentrată asupra a trei domenii tematice: implementarea Managementului Integrat al Frontierei, combaterea infracționalității pe întreg segmentul de frontieră moldo-ucrainean și realizarea Acordului de Asociere RM-UE, inclusiv a DCFTA.

Totodată, în cadrul discuțiilor au fost punctate și necesitățile de asistență pentru dezvoltarea infrastructurii posturilor vamale de frontieră și dotarea acestora cu sisteme de supraveghere video, acestea reprezentând atât un element antifraudă, cât și un instrument de monitorizare a angajaților în vederea excluderii unor eventuale incidente de integritate.

Directorul General al Vămii le-a mulțumit reprezentanților EUBAM pentru sprijinul acordat, menționând că acesta a contribuit semnificativ la consolidarea capacităților strategice și operaționale ale autorității vamale. ”Datorită asistenței tehnice și metodologice livrate de către Misiune, Serviciul Vamal a devenit o instituție raliată la standardele comunitare în domeniul administrării vamale, motiv pentru care susținem necesitatea extinderii mandatului EUBAM și dezvoltarea proiectelor inițiate.”, a mai precizat Vitalie Vrabie.

În replică, Andrew Tesoriere a declarat că evoluțiile înregistrate de Serviciul Vamal denotă o capacitate sporită de gestionare și implementare a proiectelor de asistență, precum și o respectare a principiilor de bună guvernare.