Guvernul PAS a eliberat autorizație pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița în schimbul curentului electric de la Cuciurgan. O recunoaște ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, care susține că decizia este motivată de faptul „că avem nevoie de un preț mai mic pentru curent”. Declarațiile au fost făcute la radio Europa Liberă.

„Ceea ce Guvernul a agreat ca pe durata cât avem contractul pentru furnizarea curentului electric să fie eliberată autorizația de mediu pentru Uzina din Rîbnița. Trebuie să ținem cont că autoritățile de la Chișinău nu au un control în ceea ce se întâmplă acolo, sunt o mulțime de agenți economici care nu își desfășoară activitatea conform legislației R.Moldova și aici mă refer că nu au autorizațiile necesare”, a declarat Cantaragiu.

Totodată, ministrul mediului a recunoscut și faptul că această decizie ne afectează din punct de vedere ecologic.

„Ca ecologist orice activitate care aduce prejudicii mediului și nu este în parametrii de mediu – nu este bine. Dar în același timp înțeleg circumstanțele situației și de ce sunt necesare anumite acțiuni”, a spus Cantaragiu.