Noul brad a ajuns în PMAN! Păzit mai ceva ca președintele SUA. 😀

Trebuia să-mi primesc botezul de primar interimar, nu? azi m-am simțit în toate felurile, de la stări de umilință, pana la momente în carea făceam haz de necaz,i râdeam pana și eu de farsa care mi s-a făcut.

brad

Poate ca nu-i de ras, dar nici nu sunt eu omul care sa se pună pe plâns în asa momente. Vreau însă să-mi cer iertare de la locuitorii dragi ai Chișinăului ca au asistat la acest show, sa le fac din tot sufletul cadou noul brad. El este superb fie și numai datorita faptului ca îl dăruiesc din toată inima!

Câțiva bădărani și misogini au încercat sa ne strice bucuria sarbatorilor, sunt aceia care ani de zile ne-au stricat viata în Chisinau. Au vrut sa inducă ideea falsa ca primarul trebuie sa meargă sa taie și sa transporte bradul. O făceam și pe asta, dacă știam ce pregătesc.

Dar ceea ce au reușit de fapt astazi a fost să-și arate încă o data obrazul gros și liberal, mai gros decât bradul meu, recunosc .

Le mulțumesc colegilor din Primaria Chisinau care au fost alături de mine și m-au ajutat, majoritatea funcționarilor sunt oameni extraordinari și după ce vom scăpa de cei câțiva sabotori, pe care deja ii cunoaștem cu totii, vom face împreună capitala frumoasa. Le mulțumesc și oamenilor simpli, de pe FB sau de pe strada, care astăzi nu m-au certat, dar m-au încurajat și au fost alături de mine.

Ne apucam sa împodobim bradul și am încredere ca o sa iasă ceva frumos, luni să-l putem inaugura.

P.S. Bradul a costat 10 mii de lei, suma o voi plăti eu, proprietarii însă au semnat contractul și am convenit împreună să donam împreună acești bani unor oameni nevoiași. Le mulțumesc din tot sufletul pentru ajutorul pe care mi l-au dat!

P.S.2 Dacă-l vedeți pe Valeriu Munteanu cu secera și ciocanul în jurul bradului, să-l trimiteți înapoi pe Facebook 🙂