Soldaţii americani şi moldoveni, care participă la aplicaţii militare comune, au lăsat armele la o parte și s-au pus pe reparat drumuri. Aceștia au renovat calea de acces spre mănăstirea Ţigăneşti.

Astfel, după ce şi-au demonstrat capacităţile de luptă pe câmp minat, aceștia au acoperit cu pietriș drumul spre mănăstirea Ţigăneşti, care a devenit impracticabil.

Renovarea drumului a costat 10.000 de dolari. Banii au fost alocaţi de o fundaţie caritabilă americană, iar tehnica şi braţele de muncă au fost asigurate de militarii celor două ţări.

Militarii au fost vizitaţi de comandantul Forţelor Terestre Americane din Europa, generalul-locotenent Frederick Benjamin Hodges, aflat într-o vizită de două zile în Republica Moldova, şi de către şeful interimar al Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul Igor Cutie.

După ce a inspectat porţiunea de drum aflată în reparaţie, comandantul Trupelor Terestre ale Forţelor Armate ale SUA în Europa a declarat: „Este o mare oportunitate pentru noi de a ne antrena cu partenerii şi de a fi aici cu soldaţii care fac ceva pentru a ajuta la îmbunătăţirea drumului spre Mănăstirea Ţigăneşti”.

Stareţul Mănăstirii, ieromonahul Irinarh, a relatat că din cauza stării proaste a drumului de acces, mulţi credincioşi care au nevoie de ajutor cuvântul şi ajutorul Dumnezeu fac calea întoarsă. Părintele le-a mulţumit militarilor moldoveni şi americani că au ales să repare această porţiune de drum.

Menționăm că aplicaţiile comune moldo-americane Dragon Pioneer 2016 vor dura până în 20 mai.