Doi tineri, de 25 și 26 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de huliganism și vătămare intenţionată gravă. Suspecții sunt arestați pentru 30 de zile.

Astfel, în adresa poliției  a parvenit o plângere din partea unui grup de persoane, suporteri ai clubului de fotbal ”FC Șerif Tiraspol”, precum că în timp ce staționau pe marginea carosabilului,  în apropierea satului Condrița, au fost agresați fizic de către un grup de persoane necunoscute,  cu cagule pe cap și înarmați cu pumnale și bâte. În urma examinării medico-legale s-a stabilit că suspecții le-au cauzat tinerilor leziuni corporale grave.

Ca urmare a investigațiilor efectuate de către ofițerii Direcției Combaterea Crimei Grave a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu angajații Procuraturii raionului Strășeni și IP Strășeni, au fost stabiliți făptașii. Aceștia s-au dovedit a fi  membrii galeriilor de fotbal ”Ultra Boys, Bad Boys și Destroys”.

La moment, polițiștii au reținut doi suspecți ce fac parte din echipa de suporteri ai  Clubului de fotbal „ Zimbru Chișinău”, unul dintre ei fiind și organizatorul  infracțiunii. Fiind audiaţi, aceştia şi-au recunoscut vina parțial, motivul infracțiunei fiind un conflict mai vechi dintre suporterii Clubului de fotbal „ Zimbru Chișinău” și  cei ai ”FC Șerif Tiraspol”.

Astfel, la 31 mai 2017, forțele de ordine au  efectuat 17 percheziții la domiciliile persoanelor reținute, unde au fost depistate și ridicate: două bâte din lemn, patru măști, șapte perechi de mănuși pentru lupte,haine asemănătoare cu cele cu care persoanele au participat la comiterea infracțiunii, două cuțite de luptă, trei torse fumigene, uniformă de gală pentru colaborator de poliție, mască anti-gaz, două căști anti-glonț, 10 cartușe pentru armă de vânătoare cu cal. 12 mm, 35 pachețele de staniol cu praf de culoare galbenă cu miros specific asemănător  cu droguri, două pistoale pneumatice, multiple fulare și însemne ca suporteri ai echipei de fotbal „Zimbru Chișinău”,  seringi, tuburi  și  blistere cu pastile anabolice.

Dacă vor fi găsiți vinovați,  suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 până la 12  ani sau amendă în mărime de 27 500 la 52 500 lei.