Pedeapsă cu închisoare 25 ani a fost aplicată de către instanţa de judecată Chişinău sediul Ciocana, unui tânăr în vârstă de 28 de ani, din raionul Criuleni, care şi-a omorât cu cruzime propria mamă. Complicele acestuia a fost condamnat la 15 ani închisoare.

Procurorul a solicitat instanţei de judecată ca feciorul victimei să fie condamnat la detenţiune pe viaţă.

De către Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, a fost investigată şi expediată în judecată o cauză penală de omor al unei femei din Criuleni. Astfel a fost stabilit că în noaptea de 29 spre 30 iulie 2013, fiul femeii de 55 de ani împreună cu prietenul acestuia, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se în gospodăria victimei, situată în satul Corjova raionul Criuleni, urmărind scopul omorului numitei, în rezultatul conflictului apărut între aceștia, cu ajutorul unui obiect asemănător cu funia, au strangulat-o pe victimă care şi-a pierdut cunoştinţa, după ce continuându-și acţiunile infracţionale îndreptate în direcţia omorului persoanei indicate, ambii au încărcat-o într-o căruţă şi au transportat-o pe malul râului Nistru din preajma localităţii menţionate, unde cu ajutorul unei bărci gonflabile, au dus-o la mijlocul râului Nistru şi au scufundat-o în apă.

În rezultatul unui volum impunător de acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, efectuate de către Procurorii PCCOCS şi ofiţerii de investigaţii ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii, la 07 aprilie 2016, făptaşii au fost reţinuţi şi arestaţi.

Feciorul victimei anterior a mai fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de omor la 12 ani închisoare.

Sentinţa este cu drept de atac în Cutrea de Apel