Taberele trebuie să se deschidă, iar copiii să se odihnească. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că își asumă responsabilitatea și va aplica dispoziția „Cu privire la organizarea întremării şi odihnei elevilor în vara anului 2022”.

„Asta deoarece consilierii din CMC s-au întrunit din nou în ședință și nu au dezbătut niciun proiect de decizie din agendă, printre care și cel cu privire la deschiderea taberelor de odihnă. Nu este pentru prima dată când în CMC este doar vorbă la microfon și mai mult nimic. Taberele trebuie să funcționeze, copii nu pot aștepta răfuielile din CMC. Îmi voi asuma această decizie, astfel ca după doi ani de pandemie, copiii să poată petrece vacanţa în tabere, pentru a socializa, pentru a afla lucruri noi şi a-şi face prieteni.

Între timp, astăzi, o echipă din cadrul Primăriei Chişinău şi Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, în frunte cu viceprimarul, Angela Cutasevici, au inspectat taberele de odihnă pentru copii „Alunelul” (satul Bardar), „Poienița Veselă” (comuna Dănceni) şi tabăra „Cireșarii” (Vadul lui Vodă).

În total, în aceste 3 tabere se vor odihni 6.550 de copii, iar în acest scop, din bugetul municipal au fost alocați 20,6 milioane de lei.

Pregătirile pentru cazarea copiilor sunt pe ultima sută de metri. Lucrările presupun finalizarea reparaţiilor blocurilor de dormit şi a celor alimentare, dar şi a punctelor medicale. La fel, a fost procurat mobilier nou (paturi, noptiere, dulapuri), saltele, albituri, utilaje şi tacâmuri pentru blocurile alimentare. Pe ultima sută de metri sunt şi lucrările de amenajare a spaţiilor verzi, a stadioanelor, piscinelor, teatrelor în aer liber, dar şi a spaţiilor pentru dansuri. Se lucrează şi la curăţarea și defrişarea arborilor care prezintă pericol pentru securitatea copiilor”, a declarat primarul.

Amintim că circa 9 mii de copii se vor odihni în sezonul estival 2022 în toate taberele de odihnă municipale, pentru care din bugetul Primăriei Chişinău au fost alocate mijloace financiare în valoare de 26 mil. 314 mii lei.

Totodată, pentru pregătirea taberelor constante și cele cu sejur de zi, din bugetul municipal au fost alocate 4,5 mil lei.