Trei tineri cu vârstele de 16 ani, domiciliaţi în Capitală, au fost reţinuţi în flagrant delict de către un echipaj mobil al Batalionului Reacţionare Operativă şi ofiţerii de investigaţii ai sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău. Suspecţii au fost capturaţi în urma unor măsuri speciale demarate de către poliţişti, după ce au fost primite informaţii despre spargerea unor automobile cu scop de furt. La intervenţia poliţiştilor, tinerii au încercat să se ascundă şi au aruncat bunurile sustrase pe acoperişul unui garaj.

Ei au fost escortaţi la Inspectorat pentru documentare şi stabilirea tuturor circumstanţelor comiterii furturilor din automobile. Preliminar poliţiştii au constatat că indivizii, au deteriorat geamurile laterale la trei unităţi de transport, un Mitsubishi Lancer şi două microbuze de rută, de unde au sustras diverse bunuri materiale în valoare de aproximativ 3 000 lei.

În acest context ei riscă să fie cercetaţi penal pentru furt cu aplicarea amenzii în mărime de la 6 000 lei la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.