Mai multe exporturi de vinuri moldoveneşti în România. Doar pe parcursul anului 2016, ţara noastră a exportat de 3,5 ori mai mult vin în România, comparativ cu anul 2014. Potrivit Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, 23 de producători de vinuri din Republica Moldova exportă pe piaţa din România.

Potrivit datelor prezentate de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, companiile vitivinicole din Republica Moldova au livrat cu 50% mai mult vin îmbuteliat în 2016 decât în 2013, cel mai important cumpărător fiind România, scrie trm.md.

Astfel, companiile din Republica Moldova au exportat în România de 3,5 ori mai mult vin în 2016 decât în 2014, în China de 3,4 ori mai mult, iar în Marea Britanie de aproape două ori mai mult.