Noul preşedinte al SUA, Donald Trump, a ordonat retragerea de la posturi a tuturor ambasadorilor numiţi de predecesorul său, Barack Obama.

Donald Trump le-a cerut ambasadorilor numiţi de Barack Obama să îşi părăsească posturile pe 20 ianuarie, deşi înlocuitorii nu au fost încă numiţi. Astfe, decizia afectează aproximativ 80 de ambasadori ai Statelor Unite în ţări străine şi la organizaţii internaţionale.

Pe 6 ianuarie, echipa de tranziţie a preşedintelui-ales al SUA, Donald Trump, a emis o solicitare prin care le cerea ambasadorilor numiţi pe criterii politice de Administraţia Barack Obama să părăsească posturile până la instalarea noului lider al SUA, pe 20 ianuarie, relata cotidianul The New York Times.

Decizia noului preşedinte american este una normală, însă de obicei ambasadorii sunt schimbaţi doar după ce sunt numiţi înlocuitorii acestora, notează The Independent citat de Mediafax.ro.