Deputatul PSRM, Petru Burduja, vicepreședintele comisiei economie, buget și finanțe, susține că inițiativa anunțată de grupul Candu, care prevede ieșirea la pensie înainte de termen, este una populistă. Socialistul îi amintește lui Andrian Candu că, acum patru ani, a promovat majorarea vârstei de pensionare.

”Populism ieftin versus vot antisocial! Grupul Pro – Șor a lansat astăzi o inițiativă care prevede dreptul de ieșire la pensie înainte de termen. Ideea nu pare a fi una rea, doar că a fost lansată de Andrian Candu, cel care a votat anterior majorarea vârstei de pensionare de la 62 la 63 de ani la bărbați și de la 57 la 63 de ani, la femei”, a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.

Deputatul a amintit că fracțiunea PSRM a votat împotriva majorării vârstei de pensionare.

”Noi, socialiștii, ne-am opus și am criticat dur, în decembrie, 2016, majorarea vârstei de pensionare. Iar domnul Andrian Candu, pe atunci președinte de Parlament, a votat pentru această majorare a cenzului de pensionare. Înțelegem că le arde acum tare, dar nu de grija față de pensionari, ci de problemele care le suflă în ceafă. De asta și vin cu propuneri, care contrazic acțiunile lor de acum 4 ani. Asta nu e doar populism, ci și dorință de a sustrage atenție de la subiectul miliardului furat și cine-i arhitectorul acestei mare hoții”, a conchis deputatul PSRM.