Republica Moldova a îndeplinit condițiile pentru a primi a două tranșă de asistență financiară, în mărime de 22 de milioane de dolari, prevăzută de programul de cooperare cu Fondul Monetar Internațional. În acest sens, a fost semnat un acord de personal care urmează să fie aprobat de consiliul FMI, la sfârșitul lunii septembrie. Despre aceasta a anunțat șeful misiuni de experți a FMI, Ben Kelmanson, într-un briefing comun de presă cu prim-ministrul Pavel Filip. Expertul internațional a precizat și că situația din Moldova s-a îmbunătățit considerabil de la prima evaluare, efectuată acum un an.

„Îmi face plăcere să vă anunț că FMI și Republica Moldova au ajuns la un acord de personal cu privire la al doilea program. Acordul urmează să fie aprobat de FMI și consiliul directorilor executivi. Această ședință a consiliului este programată aproximativ pentru sfârșitul lunii decembrie. Și în funcție de mai multe acțiuni preliminare, finalizarea acestei evaluări va oferi peste 20 milioane de dolari”, a declarat Ben Kelmanson.

La rândul său, prim-ministrul Pavel Filip, a ținut să menționeze că țara noastră a reușit să îndeplinească prevederile incluse până acum în programul cu FMI. În special este vorba de stabilitatea economică, prognozele creșterii economice fiind 3,5-4%. Totodată, bugetul în creștere al țării noastre va permite majorarea investițiilor publice și a cheltuielilor sociale.

„Programul a îndeplinit, în linii mari, toate criteriile de performanță stabilite pentru perioada evaluată. Moldova a beneficiat de o perioadă de stabilitate economică și financiară. Creșterea economică a revenit după criza anterioară, prognozele creșterii economice pe termen mediu sunt favorabile, între 3,5 și 4%. Politica bugetar-fiscală respectă angajamentele din program, iar bugetele pentru 2017 rectificat și pe 2018, în creștere, permit investiții publice și cheltuieli sociale mai mari”, a subliniat premierul.