Situația de pe drumurile din capitală va fi în permanență monitorizată de o celulă de criză creată la Primăria Chișinău. O decizie în acest sens a fost luată la ședința comisiei pentru situații excepționale, convocată de primarul general interimar, Silvia Radu.
Responsabilii au raportat că pe majoritatea drumurilor se circulă normal, însă rămân străzi blocate, în care accesul autospecialelor prezintă un pericol. Primarul interimar Silvia Radu a dispus ca aceste trasee să fie închise, iar Primăria să comunice oamenilor informații privind căile de ocolire.
Potrivit estimărilor meteorologilor, ninsorile vor continua până pe la ora 16. În acest sens, Silvia Radu a dispus ca drumarii să continue munca pe parcursul zilei, dar efortul principal să fie depus imediat ce ninsoarea contenește. ”Dacă nu facem regulă, după orele 3-4 nu o să mai avem unde să intervenim. Totul se transformă în gheață. De aceea vă rog să vă orientați, să nu chinuiți oamenii la nesfârșit. După orele 3-4 intervenim la maximum, ca să scoatem totul de pe carosabil, așa ca mâine dimineața să avem pe unde circula”, a cerut Silvia Radu. Primarul general interimar a cerut pretorilor de sector să ia legătura cu firme private pentru a asigura curățarea străzilor. Ea a mai spus că Guvernul este gata să se implice în soluționarea problemelor în cazul în care situația scapă de sub control.
La rândul său, viceprimarul Nistor Grozav a comunicat că anul acest serviciile Primăriei vor încerca să curețe toate cele 300 km de străzi din prima zi de ninsoare. În prezent, sunt implicate 79 de autospeciale și 400 de oameni pentru a ține drumurile din capitală practicabile. Celula de criză va prezenta informații despre situația din oraș la fiecare trei ore.