Doi conaționali și-au perfectat documente prin intermediari, iar la trecerea frontierei de stat au aflat că acestea sunt falsificate. Ilegalitățile au fost depistate de către polițiștii de frontieră din punctele de trecere Cahul și Basarabeasca.

În primul incident este cercetat un conațional de 31 de ani, locuitor al orașului Tiraspol. În cadrul verificării actelor de călătorie. Polițiștii de frontieră din Basarabeasca au observat necoincidenta în asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto ”Cartea Verde”.  Un indiciu suplimentar era faptul că documentul, pretins a fi emis de către o companie de asigurări din Lituania, nu figura în baza de date internaționale a statelor europene. La audieri, conducătorul auto a declarat că a apelat la un cunoscut pentru a intra în posesia acestei asigurări, însă avea certitudinea că este veridică.  

În al doilea caz este documentat un tânăr din raionul Cantemir, în vârstă de 31 de ani. Acesta s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei Cahul în calitate de pasager al cursei Moldova – Germania. Acționându-se conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au depistat o carte de identitate românească, pe care bărbatul încercase să o ascundă sub bancheta din spate a mijlocului de transport. Actul era eliberat din numele autorităților române cu datele de identitate ale posesorului. La verificarea amănunțită a documentului a fost constatată prezența indicilor de falsificare. Tânărul a mărturisit că pentru a-și facilita angajarea la muncă peste hotare și-ar fi perfectat actul în cauză.  Ar fi achitat suma de 300 de euro. 

În ambele cazuri, actele neveridice au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei. În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională Sud continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în acte oficiale.