36 de ambulanţe moderne vor ajunge în ţară la sfârşitul lunii noiembrie. 35 dintre acestea vor fi distribuite substaţiilor din municipiul Chişinău, iar una este destinată Institutului Mamei şi Copilului, relatează trm.md.
Potrivit directorului adjunct al Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, Tatiana Bicec, unităţile de transport sunt doatate cu utilaj medical performant.

Ambulanţele noi vor avea în dotare: defibrilatoare, electrocardiografe cu sisteme de transmitere la distanţă a cardiogramei pacientului la centrul medical, sisteme de încălzire a soluţiilor, pompe pentru aplicarea perfuziilor sub presiune, sisteme fixe şi mobile pentru oxigenoterapie.

Achiziţiile sunt acoperite integral din bugetul de stat. Numărul total al ambulanţelor noi cumpărate în acest an a ajuns la 109.