Protestatarul agresiv Anatolie Macovei, cel care a promis că va decapita oamenii din stânga Nistrului, iar trupurile neînsuflețite le va aduce în scuarul Parlamentului, are o viață tumultoasă, plină de activități ilegale. Potrivit unor informații, care ne-au fost prezentate de surse din cadrul organelor de drept, veteranul lui Candu, Șor și Usatîi este implicat în mai multe scheme infracționale, despre care în spațiul public încă nu s-a vorbit, informează Știri din Moldova.Astfel, în septembrie 2017, când Macovei era șef de direcție în cadrul D6 a Inspectoratului Național de Investigații, acesta i-a promis unui cunoscut că-l va ajuta, contra unei sume de bani, să-i fie recalificat dosarul din penal în unul contravențional. Totodată, numele lui Macovei figurează în mai multe anchete ce țin de obținerea ilegală a permisului de conducere. Fiind în funcție, acesta “ajuta” atât la perfectarea unui permis, cât și la redobândirea actelor care au fost pierdute. Oamenii legii au înregistrat și câteva cazuri când Macovei a scutit niște șoferi iresponsabili de punctele de penalizare, întocmite pentru încălcarea circulației rutiere.Protestatarul agresiv a fost prins cu șmecherii și la achitarea consumului de apă. Șeful Direcției nr.6, care locuiește într-o casă de lux din sectorul Buiucani al Capitalei, și-a reasamblat contorul de apă pentru a plăti mai puțin.Iar în octombrie 2017, Macovei “i-a sărit în ajutor” unui un agent economic din raionul Rezina. Bărbatul pe nume Vasile s-a adresat la Macovei să-i rezolve problema, după ce la oficiu i-au venit oamenii legii cu percheziții.Șeful Direcției nr.6 din cadrul INI, Anatolie Macovei, s-a folosit de funcție și statut și în alte cazuri. Astfel, în noiembrie 2017, acesta a angajat la INI fiul unui prieten.“La mine în direcție s-a eliberat o funcție, astfel îl pot angaja pe fiul tău. Eu de mult  am vrut să mă dezbaier de o persoană și în sfârșit persoana respectivă a plecat”, i-a spus Macovei prietenului său Ion. Totodată, el a precizat că la darea de seamă va raporta că nu are nici o funcție vacantă.Amintim că până în prezent în presă au apărut mai multe informații scandaloase despre Anatolie Macovei. În 2010, persoane necunoscute au provocat o explozie în curtea casei lui Macovei, iar mașina acestuia a ars în întregime. Atunci, presa a scris că este vorba despre o răzbunare.Mai târziu, Macovei a participa activ la protestele organizate de Partidul Politic Platforma „Demnitate și Adevăr”, condus de Andrei Năstase. Mai mult, Macovei era şef al Gărzii Populare din cadru PPDA. Astfel, în noiembrie 2015, Macovei, împreună cu alți veterani din Garda Populară au descins la un depozit al unui om de afaceri, bănuit de contrabandă. Presa a scris că aceștia au percheziționat proprietarul şi alte câteva persoane aflate acolo și chiar i-au pus cu mâinile la perete. Pe acest caz procurorii au deschis un dosar penal.În 2016, în presă a apărut o înregistrare audio, în care Macovei împreună cu primarul de Bălți, Renato Usatîi, discutau cum să pună la cale o lovitură de stat.În timpul protestelor din 20 ianuarie 2016, din fața Parlamentului, Macovei a fost acuzat că a lovit un jurnalist al unui portal de știri. La scurt timp, procurorii au anunțat că au deschis un dosar penal pe marginea cazului.Numele lui Macovei a răsunat în presă și pe parcursul anului 2019. Acesta a fost unul dintre primii polițiști, care și-a exprimat susținerea pentru ministrul de Interne de atunci, Andrei Năstase.În timp ce Anatol Macovei deținea funcția de șef al Direcției nr.6 Protecția Martorilor, din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, el a bătut un subaltern de-al său. Presa a mediatizat pe larg subiectul, iar Andrei Năstase a fost nevoit să-l dea afară din poliție. Și în acest caz Macovei s-a ales cu dosar penal.Tot în 2019, presa a scris că Macovei a mers cu mașina de serviciu la mare, în Ucraina. Mai mult, acesta folosea și combustibilul achitat din banii statului.