„Mă angajaez în fața poporului Republicii Moldova să nu particip la crearea unei coaliții formale sau informale cu Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor, Partidul Șor, Partidul Nostru și alte formațiuni prooligarhice și antieuropene în caz dacă acestea intră în Parlament. Sunt profund conștient de faptul că mandatul pe care îl voi obține de la alegătorii Blocului electoral ACUM presupune refuzul de a intra în orice fel de alianță cu grupările Plahotniuc, Dodon, Șor, transmite timpul.md.

Îmi asum ca toate deciziile pe care le voi lua să fie în intereseul național și în conformitate cu angajamentele politice ale formațiunii pe listele căreia am fost ales. Mă oblig ca în caz de încălcare a acestui angajament să îmi depun mandatul de deputat”, se arată în angajamentul semnat de candidații blocului electoral”, se arată în angajamentul semnat de cei 26 actuali deputați ai ACUM.

Și fostul candidat al blocului Valeriu Munteanu le amintește celor din PAS și PPDA că discuțiile cu PSRM reprezintă o trădare și compromitere a integrării europene.

”Intrarea celor de la Blocul „ACUM” într-o formulă de guvernare, fie și una vremelnică cu socialiștii, va reprezenta încălcarea angajamentelor pe care le-au luat cei de la „ACUM” în fața alegătorilor proeuropeni și unioniști, ori eu personal alături de toți candidații la parlamentare ai Blocului „ACUM” am semnat un angajament preelectoral în acest sens și cunosc litera și spiritul acestui document. Intrarea Bblocului „ACUM” într-un joc cu PSRM, sub girul Moscovei, va însemna compromiterea oricărui proiect european la Chișinău”, a scris Munteanu pe Facebook.

Amintim că PAS și PPDA au invitat repetat PSRM la discuții privind formarea unei majorități parlamentare. Socialiștii au declarat că fiecare rămâne pe propriile poziții, iar o decizie finală va fi luată la Consiliul Republican al formațiunii.

https://www.privesc.eu/arhiva/85427