În această săptămînă, alte șase autospeciale au ajuns pentru pompierii moldoveni din Scoția. Optsprezece reprezentanți, voluntari ai Serviciului de pompieri din diferite regiuni ale Scoției au adus această donație, materializată prin șase autospeciale de intervenții la incendiu, dar și echipament special pentru acțiuni de salvare (furtunuri, aparate izolante, generatoare etc).

Timp de o săptămînă, cei 18 colegi scoțieni, împreună cu 45 pompieri moldoveni își perfecționează cunoștințele de intervenție, totodată avînd posibilitatea de a testa autospecialele primite. Vineri, nouă septembrie, aceste șase autospeciale vor merge în direcțiile și secțiile situații excepționale din Căușeni, Nisporeni, Călărași, Ungheni, Ștefan Vodă și Căinari, subdiviziuni, din cadrul cărora sînt instruiți și cei 45 pompieri.

În acest mod, aceste autospeciale vor completa baza tehnică din subdiviziunile Serviciului Situații Excepționale. Donația mașinilor de intervenție va avea loc în două etape, în cadrul a două ceremonii care se vor desfășura la Căușeni și Nisporeni, unde vor fi prezenți donatorii din Scoția, dar și conducerea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale. Donația prezentă este în valoare de 120 mii euro (cele șase autospeciale), plus aproximativ 80 mii euro (echipamentul suplimentar pentru intervenții).

Este de menționat că această donație face parte din cadrul proiectului moldo-estonian, inițiat din anul 2009. În cadrul acestuia, pe parcursul anilor, pompierilor din Republica Moldova le-au mai fost donate și alte autospeciale și echipament specializat, necesare echipelor de salvare.