Operaţiunea de reţinere a avut loc chiar în incinta Inspectoratului Naţional de Patrulare al IGP al Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit materialelor acumulate în cursul urmăririi penale, inspectorii de patrulare ar fi extorcat şi primit de la conducătorii auto sume cuprinse între 100 de lei şi 1000 dolari pentru neîntocmirea proceselor verbale pentru comiterea contravenţiilor (conducerea maşinii în stare de ebrietate alcoolică, depăşirea vitezei regulamentare, geamuri fumurii, necuplarea centurii de siguranţă, trecerea la culoarea roşie a semaforului, încălcări în domeniul transportului de pasageri etc.).
Temei pentru pornirea urmăririi penale în cauzele privind coruperea poliţiştilor din gestiunea Procuraturii anticorupţie au servit atît adresările şoferilor de la care se estorcau bani, a reprezentanţilor companiilor de transport care suportau pierderi pentru mită, cît şi generalizările efectuate de serviciile de securitate internă ale IGP şi MAI din care rezultă că subdiviziunile INP sunt cele mai expuse fenomenului corupţiei.
Urmărire penală continuă pentru identificarea tuturor poliţiştilor implicaţi în acţiuni ilegale şi tragerea lor la răspundere penală.
Procurorul Viorel Morari, care monitorizează cazul dat,a declarat:
„Ei au fost reținuți în baza cauzelor penale care se află în gestiunea Procuraturii Anticorupție, pornite pe faptul coruperii pasive săvârșite de 2 sau mai multe persoane cu estorcarea sau primirea de bunuri.În cadrul acestei operațiuni au fost antrenați peste 15 procurori, 18 ofițeri de urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție, 24 ofițeri de investigație din cadrul Centrului Național Anticorupție, 18 angajați ai serviciilor de securitate din cadrul IGP și din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.”
Momentan se fac acțiuni de urmărire penală pentru identificarea anumitor persoane care nu a fost posibilă identificarea la solicitarea de către Inspectoratul General de Poliție.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă pînă la 10 ani de închisoare,în baza prevederilor articolului 324 cod penal.