Viceprim-ministru, Octavian Calmîc, ministrul Economiei, a avut astăzi o întrevedere cu Lilian Darii și Vasile Luca, viceminiştri ai Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, precum și cu Gheorghe Arpentin, director al Oficiului Național al Viei și Vinului din Moldova și Arcadie Andronic, director al Centrului International de Expoziții “Moldexpo”, pentru a stabili formele de cooperare și pașii concreți în vederea deschiderii Centrului de promovare a culturii vinului moldovenesc în orașul Taicang, provincia Jiangsu, Republica Populară Chineză.

Orașul Taicang este unul dintre cele mai promovate centre turistice din China și deține un port pe râul Yangtze, ceea ce face reușită amplasarea Centrului de cultură a vinului Moldovenesc în orașul Taicang. Partea chineză propune ca acest centru să fie amenajat în stil tradițional moldovenesc și prin intermediul acestui proiect să li se ofere cetățenilor chinezi posibilitatea de a descoperi cultura și valorile portului moldovenesc, a declarat ministrul Economiei Octavian Calmîc.

De asemenea, Vicepremierul a specificat că partea chineză este dispusă să ofere părții moldovenești o clădire  cu o suprafață de aproximativ 4 000 m.p (aflată în stadiu de proiect), amplasată vizavi de Resortul Yangze River Estuary din orașul Taicang, ceea ce oferă o piață mare de  desfacere.

În această ordine de idei, Octavian Calmîc a notat că Oficiului Național al Vie și Vinului din Moldova sau Centrului International de Expoziții “Moldexpo” ar putea reprezenta partea moldovenească la implementarea acestui proiect, iar partea chineză va desemna două companii, una va construi clădirea destinată centrului, iar alta va gestiona realizarea proiectului.