Retorica din campania electorală trebuie abandonată, iar forțele politice reunite sub umbrela blocului ACUM trebuie să se implice în crearea noii guvernări, ca să nu aibă de suferit cetățenii. Opinia a fost exprimată de către președintele PDM, Vlad Plahotniuc.

Într-un interviu pentru deschide.md, acesta a mai atras atenție că mai mulți politicieni aleși din partea PAS și PPDA au făcut parte, în trecut, din alianțe la care a participat și PDM.

”Și vă dau un exemplu, mulți dintre cei care au fost aleși pe lista ACUM sau în circumscripții au fost în trecut în alianță cu PDM, au fost numiți în funcții cu votul PDM, au participat la negocieri pentru formarea alianțelor cu PDM și alte partide. Și atunci nu aveau nici o problemă să facă alianță cu noi. Acesta este doar un exemplu că imposibilitatea unor discuții între partide nu există în realitate, este strict o chestiune de voință și de dorință de a lucra pentru țară, de a nu-ți urma doar propriile interese”, a continuat liderul democraților.

 

 

Acesta a mai spus că oamenii așteaptă să vadă ce va face viitoarea guvernare pentru ei, nu cine cu cine va face alianță.

”Modul în care va activa viitoarea guvernare este dat de acordul pe care îl convin cei care creează majoritatea parlamentară, dar la bază trebuie să fie nevoile sociale ale oamenilor. Partidul Democrat este singurul partid care a făcut deja public un astfel de proiect de acord, noi credem că oamenii așteaptă mai degrabă să vadă ce vom face la guvernare, decât cine cu cine face alianță și pe cine pune în funcții”, spus Plahotniuc.

deschide.md