Germania se confruntă cu inundaţii, după ce în centrul ţării au căzut chiar şi 115 litri de precipitaţii pe metrul pătrat, adică de două ori media lunii iulie. În tot acest timp, Portugalia şi Franţa se luptă cu incendiile de vegetaţie. Peste noapte, 10.000 de persoane au fost evacuate din sudul Hexagonului, notează un reportaj Digi24.ro.

Meteorologii germani au emis chiar cod violet, mai sever decât cel roşu, pentru câteva districte de la poalele munţilor Harz. În zona munţilor Harz, din centrul Germaniei, ploile au transformat mici pârâuri în torente învolburate, străzile au fost acoperite de ape, zeci de beciuri au fost inundate. În 24 de ore, au căzut chiar şi 115 litri de precipitaţii pe metrul pătrat. Viiturile au adus cu ele gunoaie, resturi, crengi şi alte obiecte de pe versanţi, care au rămas blocate în diguri, sub poduri şi în canalele de scurgere.

De cele mai multe ori, oamenii s-au dovedit neputicioşi, mai ales că nici nu au apucat să repare stricăciunile provocate de ploile de săptămânile trecute. Pompierii s-au declarat neputincioşi în fața stihiei: „Nu putem face nimic. Apa vine mai repede decât putem pompa noi afară”.

În sudul Europei însă, incendiile fac ravagii. De trei zile incendiile nu le dau pace locuitorilor din vestul Portugaliei. Zeci de hectare de vegetaţie s-au făcut scrum. În lupta cu flăcările au fost trimişi 5.000 de pompieri, o mie de autospeciale şi peste 20 de avioane. 12 localităţi sunt în calea focului şi au fost evacuate. În ciuda pericolului, oamenii sunt convinşi cu greu să lase totul în urmă şi să plece. Incendiile fac prăpăd şi în Franţa, unde 4.000 de hectare de vegetaţie au fost mistuite în Corsica și în sud-est.