Astăzi se împlinesc 72 de ani de când Armata Română elibera ultima localitate de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. La Chişinău, ca şi la Bucureşti, ziua va fi marcată printr-o serie de evenimente, care vor debuta cu o depunere de flori la Cimitirul Eroilor, scrie deschide.md.

 

În acest context, Ministrul Apărării, Anatol Șalaru, a transmis un mesaj de felicitare colegilor români:

„Stimați prieteni, astăzi este ziua Armatei Naționale a României, este ziua tuturor celor care, cu arma în mână dar și cu inteligență, asigură existența Statului Român. Este ziua celor ,care în interiorul României sau în teatrele de operațiuni din întreaga lume, oferă României securitate și credibilitate strategică. Într-o lume în care armele încep iarăși să vorbească , Armata Națională este garantul suveranității, independenței și integrității teritoriale a României. În același timp, țin să-l felicit și pe omologul și prietenul meu, Mihnea Motoc, ministrul Apărării din România, și să-i urez mult succes în dificila, dar și onorata misiune de a fi la cârma armatei românești. În numele Republicii Moldova și al meu, îi mulțumesc pentru sprijinul necondiționat pe care ni-l acordă. La mulți ani Armatei Naționale a României, la mulți ani ofițerilor și soldaților români, oriunde s-ar afla!”.

Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. Data de 25 octombrie 1944 semnifică eliberarea totală a teritoriului național de sub ocupație hortysto-fascistă. Ultimele orașe eliberate au fost Satu Mare și Carei.

Eliberarea întregului teritoriu național s-a obținut prin lupta a peste 525.000 de militari, între 23 august și 25 octombrie 1944. Dintre aceștia, au fost uciși sau răniți circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri.