Românii de pretutindeni sărbătoresc astăzi, 1 decembrie, Ziua Naţională a României. Cu acest prilej, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a adresat un mesaj de felicitare preşedintelui României, Klaus Iohannis.
„Urez cele mai sincere și cordiale felicitări cu prilejul Zilei Naționale a României, însoțite de urări de pace și prosperitate pentru poporul român. Am ferma convingere că și pe viitor vom menţine un dialog politic activ, iar raporturile de prietenie şi colaborare existente între ţările noastre vor continua să se dezvolte şi să se consolideze pe multiple planuri, spre beneficiul ambelor state”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de socializare, citat de trm.md.

În fiecare an, pe 1 decembrie se organizează parade militare la Bucureşti, Alba-Iulia sau Timişoara, la care sunt aşteptaţi mii de oameni. Data de 1 decembrie marchează împlinirea a 99 de ani de la Unirea principatelor Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, eveniment ce a avut loc pe 1 decembrie 1918. 1 decembrie a fost declarată Ziua Naţională a României în anul 1990 şi are o însemnătate aparte în istoria României relatează Radio Moldova Actualităţi.

Amintim că un contingent al Armatei Naţionale participă astăzi la Parada militară de la Bucureşti, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Plutonul moldovenesc, format din 33 de ofiţeri şi subofiţeri ai Companiei Gărzii de Onoare, va defila în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, alături de militari din Bulgaria, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina. Republica Moldova participă la parada militară din România începând cu anul 2014.