În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– o trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene;
– 18 persoane nu au respectat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– patru cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– cinci încălcări privind regulile de folosire a vinietelor și de exploatare a vehiculelor;
– 21 de conducători auto au încălcat regulile de transportare a pasagerilor și mărfurilor;
– opt persoane în conflict cu legea au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.

Un cetățean moldovean a fost deportat din Uniunea Europeană.

Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 63 769 traversări, dintre care 32 089 înregistrate pe sensul de intrare în  R. Moldova. La fel, din numărul total de traversări persoane, 39 097 au constituit trecerile cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 13 527 traversări, dintre care autovehicule cu numere de înmatriculare străine – 6 057 traversări.