Teatrul „Geneza Art” își deschide azi ușile pentru doritorii de a vedea, în premieră, piesa „4MAMA”, în regia Danielei Burlaca.

O nouă piesă despre viața și sensul ei, despre femei, bărbați, dragoste, relații și încercările prin care trece un om conștient și înțelept va fi jucată pe 9 și 10 octombrie, la ora 18:30, comunică Unimedia.

„4 MAMA” este un spectacol despre viață și sensul ei, despre femei, bărbați, dragoste, relații și încercările prin care trece un om conștient și înțelept. Spectacolul reflectă viziunea despre responsabilitatea pe care o are fiecare dintre noi față de sine însuși în raport cu lumea în care trăim.

Este timpul ca oamenii să învețe să răspundă pentru faptele lor, pentru gândurile pe care le au și pentru fiecare cuvânt. E timpul să tratăm viața cu mai multă înțelepciune și să ne dăm seama că ceea ce se întâmplă cu un om, se întîmplă, de fapt, cu o lume întreagă.

„4 MAMA” este un spectacol după texte din literatura antică și contemporană despre Mamă, ca noțiune generală a existenței noastre. Și Patria este mamă, și Natura este mamă, și Durerea este mamă, Viața este mamă.