Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a încetat din viaţă marţi, la ora 01:15, la vârsta de 65 de ani, a transmis purtătorul său de cuvânt.

Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu a murit.

Sassoli a decedat la spitalul din oraşul italian Aviano. Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat pe 26 decembrie „din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar”.

Purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo, a scris pe Twitter că locul şi data la care vor avea loc funeraliile vor fi comunicate în următoarele ore.

După s-a îmbolnăvit de pneumonie în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală.

El revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru „complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar”, potrivit agenției de presă spaniole.

Acest lucru a fost făcut public abia luni, două săptămâni mai târziu, când purtătorul său de cuvânt a anunţat anularea tuturor evenimentelor sale publice.

În urma acestui anunţ, paginile sociale ale liderilor instituţiilor europene şi ale mai multor şefi ai principalelor grupuri din Parlamentul European, precum şi ale clasei politice italiene, au fost pline de mesaje de susţinere şi afecţiune pentru preşedintele Parlamentului European.

De la Jurnalism la Parlamentul European

David Sassoli, care înainte de a intra în politică a avut o lungă carieră în jurnalism, a fost numit preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019 şi se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024).

Fost prezentator de ştiri la o televiziune italiană, Sassoli a preluat preşedinţia Parlamentului European în urma negocierilor dintre principalele forţe politice şi guverne pentru preşedinţiile celor trei instituţii europene.

Comisia a mers la PPE (dreapta pro-europeană), condusă de Ursula von der Leyen, Consiliul la liberali avându-l ca şef pe Charles Michel şi Parlamentul la socialişti cu David Sassoli în frunte.

David Sassoli s-a născut la 30 mai 1956 la Florenţa și a ales jurnalismul după ce a studiat ştiinţe politice. A început să lucreze pentru mici ziare şi agenţii de ştiri, iar în 1992 s-a alăturat RAI, postul public de radio şi televiziune din Italia, unde a devenit unul dintre prezentatorii vedetă.

A intrat în politică în 2009, când fostul primar de stânga al Romei Walter Veltroni a organizat fuziunea a două mari partide de stânga şi de centru-stânga, un proiect la care s-a alăturat David Sassoli şi care a dat naştere Partidului Democrat (PD).

În locul lui Sassoli, vicepreședinta Roberta Metsola

În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului European, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor.

În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de săptămâna viitoare de la Strasbourg (Franţa).