Scandal în satul Mateuți, raionul Rezina. Primarul localității, Angela Ursachi, a declarat că după ce a vorbit în Parlament despre problemele cu care se confruntă cetățenii, deputatul PAS, Radu Marian, a ordonat să fie tăiată finanțarea pentru sistemul de canalizare din acest sat. Despre aceasta Angela Ursachi a povestit la o întrevedere cu deputații PAS, care a avut loc în acest weekend, la Mateuți.

“Eu numai am venit la Parlament, am expus opinia oamenilor și iată dl deputat Marian i-a spus doamnei Cincilei, și asta a fost declarat de consilierul local Tihon Oleg, în ședința consiliului din 27 ianuarie, că noi vom fi excluși din proiectul de construcție a sistemului de canalizare a satului Mateuți și ieri am primit astfel de scrisoare că am fost excluși din proiectul de construcție a sistemului de canalizare de la Fondul ecologic, care a fost finanțat până acum și avem contract. Am fost informată, că se reziliază. Asta este sancțiunea pentru că eu am încercat să deschid gura și să expun opinia oamenilor din sat”, a declarat Angela Ursachi.

Prezenți la fața locului, deputații PAS au încercat să ocolească subiectul. Parlamentarul Ina Coșeru a invitat primarul la o nouă discuție informală, la Parlament, care urmează să aibă loc în seara zilei de marți, 15 februarie.

Precizăm că deputații PAS, Radu Marian, Ina Coșeru, Mariana Cușnir și Viorel Barda au mers în satul Mateuți, Rezina, pentru a discutat despre proiectul de lege care ar permite incinerarea anvelopelor uzate. Discuția a fost una aprinsă, cetățenii i-au luat la rost pe aleșii poporului, și le-au reproșat că sunt departe de nevoile cetățenilor.