Primarul general al Capitalei Ion Ceban a solicitat astăzi Agenției Naționale de Integritate includerea Primăriei în zona de risc, astfel ca pe parcursul anului curent, funcționarii din cadrul instituției să fie verificați în mod prioritar, transmite 24h.md.

Ion Ceban a mai spus că Primăria Chişinău este una din cele mai corupte instituţii de stat şi că îsi doreşte diminuarea la maximum a acestui fenomen inclusiv prin digitalizarea serviciilor oferite cetăţenilor.

“Studiile arată că Primăria Chişinău este una din cele mai corupte instituţii de stat. Obiectivul nostru și al meu prsonal este să diminuăm la maximum acest fenomen prin digitalizarea serviciilor oferite cetăţenilor. Acest lucru ar reduce birocrația și corupția în administraţia publică locală. Ne dorim ca Primăria Capitalei să devină o fabrică mare de servicii calitative și o instituție transparentă. Iată de ce, am solicitat Agenției Naționale de Integritate includerea Primăriei în zona de risc, astfel ca pe parcursul anului curent, funcționarii din cadrul instituției să fie verificați în mod prioritar.

Edilul a precizat că a iniţiat constituirea grupului de lucru, format din reprezentanţi ai instituţiilor cheie, care vor elabora un set de documente de politici, programe şi vor oferi propuneri de reglementări normative pentru prevenirea şi combaterea corupţiei.

“Elaborarea și semnarea acordului de parteneriat dintre Primăria Chișinău și CNA, realizarea planului de combatere a fenomenului corupției pentru anul 2020, modificarea cadrului legal pe domenii de interes, elaborarea foii de parcurs privind constituirea grupului de lucru pentru combaterea fenomenului corupției în municipiu, sunt doar câteva din obiectivele pe care le vom realiza în combaterea acestui flagel care persista în toate domeniile de activitate”, a mai declarat Ion Ceban.