Subiectul accesului cetățenilor și a agenților economici de pe malul drept al Nistrului  în regiunea traseului Tiraspol-Dubăsari-Râbnița a fost discutat în cadrul unei întrevederi dintre oficialii moldoveni, ruși și cei din regiunea transnistreană. Despre aceasta a anunțat președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, pe pagina sa de facebook. Acesta a menționat că întrevederea este una istorică.

„Azi, am avut o întrevedere foarte importantă în orașul Dubăsari, în clădirea administrației orașului și raionului Dubăsari, cu ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe din Federația Rusă, Serghei Gubarev, reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, șeful administrației orașului și raionului Dubăsari , Ruslan Ciaban. Această întâlnire, cu adevărat istorică, a avut loc ca rezultat al înțelegerii recente dintre ciceprim ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și reprezentantul politic al Tiraspolului,  V. Ignatiev”, a scris Policinschi pe pagina de facebook.

Astfel, potrivit președintelui raionului Dubăsari, în cadrul întrevederii a fost discutat subiectul privind restabilirea dreptului proprietarilor terenurilor agricole din regiunea traseului Tiraspol-Dubăsari-Râbnița asupra pământului.

„Această întâlnire și discuția foarte grea, dar sinceră și necesară, a dat posibilitate prima dată în mai mulți ani să ne întâlnit, să ne auzim unul pe altul, opiniile, pentru a găsi soluții în comun, în primul rând în interesul oamenilor simpli din satele noastre, care așteaptă rezolvarea problemei cu nerăbdare. Am expus dorința și disponibilitatea atât a Consiliului Raional Dubăsari, cât și a colegilor din autoritățile locale, centrale, societății civile din Moldova de a purta un dialog constructiv și permanent în interesul locuitorilor de pe ambele maluri a Nistrului”, a adăugat președintele raionului Dubăsari.

De asemenea Grigore Policinschi și-a exprimat speranța că dialogul constructiv dintre autoritățile raionale, vicepremierul pentru Reintegrare și autoritățile centrale vor aduce beneficii semnificative cetățenilor moldoveni din stânga Nistrului.